Marți, 13 octombrie curent, proiectul Twinning finanțat de UE pentru Agenția Relații Funciare și Cadastru “Îmbunătățirea serviciilor de date spațiale în Republica Moldova conform standardelor UE” a desfășurat prima ședință a Comitetului de guvernare a proiectului. Ședința s-a desfășurat online, la ea au participat liderii de proiect din Țara Beneficiară (ȚB) și Statele Membre (SM) UE, Consilierul Rezident de Twinning și Omologul Consilierului Rezident de Twinning, managerul de proiect din partea Delegației UE în Republica Moldova și managerul de proiect din partea CFCA Croația.
Liderul de proiect din partea Țării Beneficiare, dna Maria Ovdii, a salutat toți participanții la ședință, exprimând tuturor urări de sănătate și sperând la o colaborare eficientă cu partenerii UE în cadrul procesului de implementare a proiectului. Ea a subliniat că colaboratorii ARFC sunt să contribuie la implementarea proiectului, astfel încât rezultatul final să reprezinte o infrastructură națională de date spațiale consolidată la nivel de țară.
Liderul de proiect al SM UE, Dna Sanja Zekusic, a prezentat aspectele cele mai importante din evoluția proiectului până în prezent, menționând că colaborarea strânsă a existat din start. Instituția ȚB a oferit echipei proiectului condiții excelente de muncă, fapt ce a permis desfășurarea imediată a ședințelor introductive împreună cu personalul ARFC implicat în proiect și Delegația UE în Republica Moldova și continuarea imediată a ședințelor preparatorii. În săptămâna 21 - 25 septembrie s-a lucrat în exclusivitate la discutarea detaliată a activităților și indicatorilor proiectului și la elaborarea Planului de Lucru Inițial în Derulare. Acest Plan de Lucru aprobat se referă la perioada de până la 31 martie 2021 și se axează în primul rând pe Componentele 1, 2, 3 și 4 ale proiectului.
Consilierul Rezident de Twinning, Dna Mateja Horvat, a adăugat că, suplimentar la Planul Inițial de Lucru în Derulare, proiectul Twinning împreună cu instituția beneficiară au elaborat Planul de Comunicare și Vizibilitate, fiind coordonat și aprobat cu Delegația UE din RM. Acest Plan de Comunicare și Vizibilitate este prevăzut pentru întreaga durată a proiectului, cu toate acestea – el rămâne flexibil pentru ajustări la necesitate. În ceea ce privește activitățile orizontale ale proiectului și ținând cont de situația epidemiologică a infecției COVID-19, s-a decis de comun acord la renunțarea organizării evenimentului de lansare a proiectului. În schimb, lansarea sa a fost mediatizată prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe paginile web relevante și pagina ARFC pe rețelele de socializare. Dna Horvat a completat că, în cazul în care situația epidemiologică se îmbunătățește în 2021, proiectul Twinning planifică organizarea unui eveniment major de vizibilitate la mijloc de termen și o Conferință națională în toamna anului 2021. Echipa proiectului rămâne în speranța că situația se va îmbunătăți și că va fi posibil cât mai curând de organizat misiuni cu prezența fizică a experților în cadrul instituției beneficiare.
Partenerii proiectului din partea ȚB și SM UE au aprobat de comun acord Planul de Lucru Inițial în Derulare și Planul de Comunicare și Vizibilitate. Misiunile experților vor începe la 19 octombrie 2020, fiind desfășurate la distanță prin intermediul teleconferințelor, până la finele acestui an. Dna Horvat a concluzionat că toate lucrările de pregătire în contextul misiunilor ulterioare sunt în proces de desfășurare (identificarea și traducerea în limba engleză a tuturor documentelor relevante pentru cadrul juridic, instituțional, tehnic al INDS). Partenerii au decis să unească eforturile necesare pentru a asigura o implementare eficientă a proiectului.